sâmbătă, 19 iulie 2008

Am vrut la început doar să pun nişte fotografii din vacanţa petrecută în Portugalia , fără să mai fac şi multe comentarii. Doar că observ că dă bine să mai adaugi şi cîteva păreri personale despre cele văzute pe la alţii, pentru ca apoi să dai posibilitatea celor de acasă să comenteze.
Zborul cu TAP -ul de la Budapesta la Lisabona , şi retur, a fost unul fără probleme. E o companie serioasă ce are condiţii bune, spre deosebire de alţii care şi au făcut un obicei din a pierde bagaje sau a te lăsa flămînd pe avion. Şi mă refer aici la ALITALIA ...
În Portugalia, zona Cascais-Lisabona ca turist nu ai motive să te plictiseşti într-un sejur de 14 zile. Vreo două zile poţi sta la Sintra, sînt zone superbe şi vreo 3 castele de vizitat. Plus un muzeu al piraţilor. La Estoril e circuitul de Formula 1 cu piaţa Senna, casinoul bineînţeles , unde spre marea mea mirare la maşinile ălea de tocat bani erau multe doamne trecute bine de 60 de ani! La ei pensionarii pe la casino, la noi... Acolo am băut un cognac şi un viziky cu cola şi am lăsat 20 euro. Da şi aia -i drept că nu în fiecare zi mergi la cel mai vestit casino din Europa. La Cascais sînt zone superbe de văzut. Toată coasta Atlanticului poate fi luată la pas. De la Boca del Inferno la Cabo da Roca sau Moara lui Don Quijote. Iar plajele-s deosebite. Mai ales cea de la Guincho , frecventată mai ales de surferi. Şi cum nu există vacanţe perfecte ...am păţit-o în parcare la Cascais . Ziua în amiaza mare în buricu tîrgului au spart geamul BMW-ului şi i-au furat geanta soţiei . N-a luat-o cu ea să nu i-o fure de pe plaje! Şi ne-au făcut o pagubă...noroc că nu erau şi buletinele că ăia eram. Au o poliţie de doi bani. Se zice că hoţii nu erau români...ci nişte negrii . Nu mă încălzeşte cu nimic. Adevărul e că nu-i o ţară în care să te simţi foarte sigur . Se fură de peste tot şi mai nou am văzut că se şi împuşcă între ei. Iar poliţiştilor le e cam frică să intervină. Ultima păţanie...într-un cartier de lîngă Lisboa nişte negrii i-au scos pe ţigani din zonă. Asta-i culmea! Cu răfuială în toată regula. S-a tras cu nişte arme de n-are nici garda naţională aşa ceva în dotare!
Să trecem însă peste ... Ajungem la Lisabona. Unde musai trebuie văzută grădina zooo. Cam scumpă intrarea, peste 40 de euro pt o familie de 2 şi un copil, da merită. Mai ales delfinariu e extraordinar. Iar spectacolul oferit e de 5 stele. Apoi merită mers la Oceanariu, e mai ieftin. La Mănăstirea Jeronimos ,unde s-a semnat celebrul tratat al UE e gratis. Clădirea e din 1500-1600...o minunăţie. Mai e muzeul caleştilor, coches pe limba lor . Intrare ieftină, 5 euro per adult iar copii gratis. Şi de acolo pe malul fluviului Tejo sau Tagus poţi admira podurile gigantice Vasco da Gama şi 25 April. A...uitai...mormîntul lui Vasco da Gama e la Mănăstirea Jeronimos. Dacă te-apucă foamea iei o prăjitură tradiţională... Pastej do nata. Un soi de cremşnit în foi de haioşe. Bună rău. Şi e o cofetărie în zonă ce e deschisă din 1860. Străzi îguste în Lisboa veche, nu e foarte curat ... Preţuri ca de turist. Depinde unde te opreşti să mănînci. Ajungi musai şi în Piaţa Naţiunilor şi la Centrul Comercial Vasco da Gama...încercaţi la ultimul etaj mîncarea braziliană. Delicioasă la doar 10 euro o farfurie mare cu de toate . Berea lor cea mai bună e SuperBock! Ce-ar mai bea şi Băse una...Iar de vinuri n-are rost să vorbim. Sînt celebre-n lume da mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc. Sînt diferite de ale noastre. Mîncarea lor tradiţională e bacalhao...adică peştele cod! Pe care culmea, îl importă. La Paşti, la Crăciun, de 7 ori pe zi asta fac şi gătesc.
Salariile nu-s foarte mari, din cîteam înţeles media e cam la 6-700 euro, da taxele s mari. Şi chiriile sau ratele pt o casă. În zonă nu prea cumperi un apartament cu 2 camere sub 100 000 euro. Nici măcar în cartiere locuite de negrii. Taxe enorme pe autostradă, TVA-ul abia acum a scăzut de la 21 la 20%, maşinile noi mai scumpe ca în România. Au noroc doar cu faptul că iarna-i ca vara şi nu au cheltuieli de întrţinere foarte mari. Oricum toată lumea e de acord că deşi stau în aceeaşi peninsulă Iberică e diferenţă mare între nivelul de trai al spaniolilor şi all portughezilor. Un mare plus pt Spania. Ajunge doecamdată...mai ar fi de scris despre oraşul OBIDOS. De fapt o cetate medievală în care în această lună e sărbătoare mare. Toată lumea e îmbrăcată ca acum 400 ani şi decorul e fantastic. Sighişoara să ia lecţii. Am băut lichior în pahare de ciocolată! Mîncarea şi băutura erau servite ca pe timpul cavalerilor la preţuri de...Ziua Sătmarului. Doar suvenirurile cam scumpe...Da e normal pînă la urmă. Deja am scris prea mult ...dacă vă trece prin cap ca într-o vacanţă să mergeţi si la capătul Europei vă sfătuiesc să nu rataţi ocazia. Portugalia merită văzută ca turist. Eu n-am apucat să vizitez decît eventual 10 % din ce ar fi de văzut. Dar sper ca peste ani să apuc să văd şi Algarve în sud sau zona Porto. Să nu uit de Fatima...Anul ăsta din păcate n-am ajuns acolo, dar ca turist ce merge în premieră în Portugalia, vă sfătuiesc să nu rataţi ocazia de a spune o rugăciune acolo. ... Promit să nu mai scriu nimic şi vorba prietenului Răchitan ....poze, multe poze vrem!

Niciun comentariu: